Așa cum există anotimpuri ale vieții (care nu se mai întorc), există și sezoane ale credinței care pot reveni ciclic, ca ale anului. Nu poți trăi mereu în Primăvara credinței, plin de entuziasm, de speranță, dar și de tulburări, ispite, purtat ușor de vânturile de învățătură. Ar fi minunat să rămâi în Vara credinței, adică în dragostea dintâi, singura zămislitoare. Frumoasă e și toamna ce-i urmează, plină de roade. Dar, ce ne facem cu iarna? Ea înseamnă moarte a speranței, a iubirii, îngheț. Deoarece Isus S-a născut într-o țară mediteraneană, acolo unde iarna e blândă și se pierde între toamnă și primăvară, în concluzie, la fel de iute să treacă și pentru noi sezonul hibernal al credinței!